Doamne, am spus, reuşind în sfârşit să mă rog. Nu sunt ţintuit în cuie pe această cruce, şi nici nu Te mai văd pe tine pe ea. Această cruce e goală şi trebuie să rămână aşa pentru întotdeauna, pentru că timpul morţii a trecut, şi un dumnezeu învie acum în mine. Această cruce era simbolul puterii infinite, pe care o avem cu toţii, de a ţintui omul şi de a-l da morţii. Acum această putere renaşte pentru viaţă, lumea e salvată, şi eu sunt în stare să împlinesc miracolele Tale. Pentru că am străbătut drumul oamenilor obişnuiţi, şi în ei, am găsit secretul Tău. Şi Tu ai parcurs drumul oamenilor obişnuiţi. Tu ai venit să ne înveţi toate lucrurile de care eram în stare, şi noi n-am vrut să acceptăm. Tu ne-ai arătat că puterea şi slava erau la îndemâna tuturor, şi această perspectivă bruscă a facultăţilor noastre a fost prea mare pentru noi. Te-am răstignit pe cruce, nu pentru că suntem nerecunoscători faţă de fiul lui Dumnezeu, ci pentru că ne era foarte teamă să devenim dumnezei. Cu timpul şi tradiţia, ai redevenit o divinitate îndepărtată, şi noi ne-am întors înapoi spre destinul nostru de oameni.
